Ce este psihodermatologia ?

Faptul că între factorii psihologici și bolile dermatologice există o relație nu este deloc o noutate. Pielea și sistemul nervos central împărtășesc o serie de hormoni, neurotransmițători și receptori și se dezvoltă din aceeași structură embrionară (Picardi & Abeni, 2001). Cu toate că știința a progresat enorm în ultimele decenii, atât în domeniul dermatologiei, cât și în cel al psihologiei, această relație nu este, încă, bine cunoscută. Și nici ușor de descoperit.

Există mai multe situații posibile în care afecțiunile dermatologice și cele psihologice se pot afla în relație strânsă. Prima dintre acestea se referă la cazul în care pacienții cu afecțiuni psihiatrice acuză simptome dermatologice autoinduse (ex. automutilare, iluzii legate de piele, hipocondrie). Al doilea tip de relație este cel în care anumite boli (ex. lupus eritematus, porfiria) prezintă simptome atât psihologice, cât și dermatologice. Apoi, o a treia situație este cea în care medicația administrată pentru probleme dermatologice induce efecte secundare psihice. Viceversa, medicamentele psihotrope (ex. litiumul, anumite antipsihotice) pot afecta pielea. A patra situație se referă la simptomele psihice prezentate de pacienții cu boli dermatologice ca reacție la desfigurare, stigmatizare socială. În fine, al cincilea caz este cel în care stresul psihologic poate acționa ca factor precipitant în declanșarea sau agravarea unei boli de piele. (Picardi & Abeni, 2001). Ultimele două sunt cele care vizează vitiligo.

Ce s-a studiat până acum în psihodermatologie cu privire la vitiligo?

Prima categorie de studii în psihologie cu privire la vitiligo este reprezentată de cele care cercetează factorii psihologici implicați în debutul, exacerbarea sau ameliorarea vitiligo. Adică, se pornește de la premisa că vitiligo apare, se agravează sau chiar se ameliorează datorită factorilor psihologici, pe lângă cei biologici. Factorii investigați în această linie de cercetare sunt fie de origine externă (ex. evenimente stresante de viață), fie de origine internă (ex. caracteristicile psihologice ale pacientului, sensibilitate crescută la stres). A doua categorie majoră de cercetări este cea în care sunt evaluate consecințele psihologice ale bolii și factorii care contribuie la ele. Mai simplu spus, de ce unele persoane suferă mai mult și altele mai puțin, cu toate că au aceeași boală și același grad de severitate?

Consecințele psihologice ale vitiligo măsurate în astfel de studii au fost distresul, intruziunea bolii, percepțiile despre boală, sentimentul de stigmatizare, copingul, sentimentul de coerență și calitatea vieții. Acestea au fost puse în legătură cu diferiți factori externi, cum ar fi suportul social, situațiile de discriminare, relația medic-pacient, precum și caracteristicile bolii (severitatea, vizibilitatea petelor, durata bolii, tipul de piele). Factorii interni (legați de pacient) care au fost luați în considerare au fost de ordin comportamental (ex. tratamentul, camuflarea), cognitiv (ex. gândurile legate de înfățișare, frica de evaluare negativă, stima de sine, sentimentul de coerență, percepțiile cu privire la boală), trăsături personale și abilități (ex. abilități sociale), precum și simptome emoționale (ex. anxietate, depresie). Adică, prin astfel de studii s-a dorit să se răspundă la diverse întrebări: Cum influențează acoperirea petelor nivelul de stres pe care îl resimt pacienții cu vitiligo? Ce legătură este între percepțiile pe care le au pacienții despre boala lor și problemele emoționale legate de aceasta? Rezultatele au fost mai mult sau mai puțin concludente. Studii puține, instrumente de cercetare diferite, participanți puțini, rezultate diferite – câteva din punctele nevralgice ale cercetării psihologice asupra vitiligo, văzută ca ansamblu. În detaliu, însă, rezultate interesante care merită a fi cunoscute, există.

Lavinia Damian, psiholog

• Tags:
• Psihologie
• Stres
• Cauze